Fotbal Intern· 2 min citire

Pentru Universitatea Craiova, abia acum începe greul, în opinia lui Filipe Coelho: „Trebuie să uităm de campionat”

Filipe Coelho

Filipe Coelho

Scris de Ion Gabriel Publicat: 9 mai 2026, 11:30

CFR Cluj a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 0-0, vineri seara, în Gruia, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Superligii de fotbal.

Ce promite Coelho suporterilor Universității Craiova

Cele două echipe au riscat foarte puțin în acest meci și s-au anihiliat reciproc, ocaziile de poartă fiind foarte rare.

Universitatea Craiova nu a trimis niciun șut pe poartă în acest meci, iar gazdele unul singur.

„Este încă un punct, punct important, după un meci greu, mai ales în repriza a doua. Este un punct în plus obținut de noi. Bineînțeles că am încercat să câștigăm, dar ne mulțumim și cu acest rezultat.

Nu avem scuze pentru că nu am jucat bine, m-am referit și înainte de meci că este foarte dificil să joci aici (n.r. se referă la starea gazonului, una care l-a nemulțumit), avem și câteva urmări medicale.

Însă, repet, nu e o scuză, mingea nu se mișca cum ne așteptam pe teren, dar nici nu am jucat ofensiv cum trebuia. A contat și adversarul, care a fost bun, unul care și-a dorit trei puncte.

A fost un meci tare, la finalul căruia am obținut noi un punct important. Cred că am controlat meciul și fără minge.

Acum trebuie să uităm de campionat și să ne concemtrăm pe finala Cupei. Am jucat deja foarte multe meciuri, așa că trebuie să vedem cum ne recuperăm.

Am muncit ca să ajungem în finala Cupei și trebuie să ne bucurăm pentru finală. Apoi, ne vom concentra iar pentru campionat. Important este cum ne vom recupera și vom vedea la finalul acestei etape ce se va întâmpla.

Ne luptăm pentru puncte, alte detalii nu mai contează, dăm tot ce putem, pregătim meci cu meci.

Asta putem să promitem suporterilor, că vom da tot ce putem”, a mai spus Coelho.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News