Fotbal Intern· 3 min citire

Petrolul a transferat un fotbalist condamnat pentru abuzarea sexuală a unui minor! Jucătorul a semnat pe 2 ani

Jair Tavares da Silva

Jair Tavares da Silva

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 17 iun. 2022, 23:38

Clubul de fotbal Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu mijlocașul brazilian Jair Tavares da Silva. Acesta a fost condamnat pe 13 iunie, în Finlanda, la șapte luni de închisoare cu suspendare pentru abuz sexual asupra copiilor.

Jair a semnat cu Petrolul pe 2 ani

Fotbalistul brazilian Jair Tavares da Silva, care pe 2 august va împlini 28 de ani, a fost transferat de Petrolul, semnând cu echipa din Ploiești un contract pe 2 ani.

Mijlocașul născut în Barra de Santo Antonio vine din Finlanda, unde a evoluat din 2016. A jucat la AC Oulu (82 meciuri, 9 goluri), FC Ilves Tampere (61, 6), cu care a câștigat Cupa Finlandei (2019), și la HJK Helsinki (50, 15), cu care a cucerit titlul de campion în 2021.

Jair a fost condamnat în Finlanda, pe 13 iunie, la 7 luni de închisoare cu suspendare

Presa din Finlanda a anunțat, pe 13 iunie, că a fost reziliată înțelegerea campioanei țării cu fotbalistul, după ce acesta ar fi ascuns că a fost condamnat la șapte luni cu suspendare, după ce a abuzat un minor, în 2016.

„Jair Tavares da Silva a primit o pedeapsă de șapte luni cu suspendare pentru abuz sexual asupra copiilor. Victima avea 12 ani la momentul faptei”, a scris Italehti, care notează că jucătorul știa cârsta pe care o avea victima.

Publicația finlandeză a luat legătura cu directorul de operațiuni al campioanei țării, Ville Wallen, iar acesta s-a arătat șocat. „Nu eram la curent cu această informație. Este un șoc pentru noi”, a spus Wallen, garantând că echipa va rezolva situația.

Pe 13 iunie, HJK Helsinki a jucat, în deplasare, în Cupa Finlandei, cu VPS. Jair făcea parte din lot, dar a fost exclus după ce în presă a apărut informația condamnării lui. HJK Helsinki s-a impus cu 2-1 după loviturile de departajare.

Petrolul face abstracție de condamnarea primită de Jair pentru abuzarea sexuală a unui minor

În anunțul făcut pe pagina de facebook cu privire la transferul lui Jair, clubul din Ploiești a dorit să facă o precizare. „Înainte de a demara discuțiile cu Jair Tavares da Silva, clubul nostru a luat act de problemele, de natură legală, pe care jucătorul brazilian le-a avut în Finlanda.

Cum faptele s-au petrecut cu mai mulți ani în urmă, iar comportamentul ulterior al jucătorului a fost ireproșabil, am considerat că verdictul dat nu trebuie să-i refuze lui Jair dreptul de a munci și de a-și întreține, astfel, familia.

În plus, pentru a demara formalitățile legale privind semnarea contractului, clubul nostru a solicitat cazierul judiciar al jucătorului, iar documentul, eliberat pe data de 16 iunie, nu menționează elemente ce ar fi putut împiedica legitimarea sa.

FC Petrolul nu va tolera sub nicio formă abaterile de natură penală și va fi, întotdeauna, un susținător ferm al principiilor și valorilor morale și legale”, anunță clubul prahovean.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News