Franjo Prce, jucător trecut pe la Lazio, a fost prezentat oficial Petrolul Ploiești.
Marian Huja, unul dintre cei mai importanți jucători ai Petrolului din ultimele sezoane, s-a înțeles cu Pogon Szczecin, astfel că ploieștenii au fost nevoiți să caute un înlocuitor.
Acum, gruparea de pe „Ilie Oană” l-a prezentat oficial pe Franjo Prce, fotbalist ce a bifat un meci în tricoul echipei mari a lui Lazio.
„Bun venit, Franjo Prce! FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu fundașul croat Franjo Prce, cel care a semnat cu clubul nostru un angajament în vigoare pentru următoarele două stagiuni!
Prce (29 ani, 1.88 m) a ajuns, aseară, în cantonamentul de la Rogla, la trei zile distanță după ce a bifat 90 de minute în campionatul din Kazakhstan, pentru fosta sa echipă, Okzhetpes.
Născut în Bosnia, dar având cetățenie croată, noul echipier al „lupilor” joacă pe postul de fundaș central și s-a format la academia lui Hajduk Split, înainte de a face pasul, în 2014, la gruparea italiană Lazio Roma.
A jucat, mai întâi, pentru Lazio Primavera, apoi a debutat la prima echipă într-un meci de Serie A cu Torino, fiind, ulterior, împrumutat în Serie B, la Salernitana și Brescia.
S-a întors în Croația în 2017, la NK Istra, iar cariera sa a continuat, după aceea, la Omonia Nicosia (Cipru), Karpaty Lvov (Ucraina), NK Varazdin (Croația), Slaven Belupo (Croația), East Bengal (India), FC Koper (Slovenia), Spartak Varna (Bulgaria) și Okzhetpes (Kazakhstan).
A jucat, de asemenea, și pentru reprezentativele Croației la categoriile de vârstă U17, U18, U19 și U21.” , a fost anunțul oficial emis de Petrolul Ploiești, miercuri, 2 iuliue 2025, pe rețelel de socializare.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News