Fotbal Intern· 1 min citire

Pleacă Iordănescu de la națională? “Se alintă, credeți-mă!”

Edward Iordănescu

Edward Iordănescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 19 nov. 2023, 13:00

Echipa națională a României s-a calificat la un turneu final după opt ani, sâmbătă, în urma victoriei cu Israel, scor 2-1, din Ungaria.

În clasament, România este pe primul loc al grupei, cu 19 puncte, urmată de Elveția, cu 17 puncte. Ambele echipe s-au calificat pentru turneul final. Pentru tricolori este a șasea oară când merg la turneul final al campionatului european, după edițiile din 1984, 1996, 2000, 2008 și 2016.

După calificare, Stoichiță susține că Edi Iordănescu va rămâne la echipă și pentru următoarea campanie.

“Se alintă, credeți-mă. Este din familia Iordănescu, îl știu și pe taică-su. Se alintă. Este prea tânăr ca să meargă prin țările prin care am fost și eu, să ia globul la pas. Nu este cea mai mare fericire.

Mai bine stai la tine acasă dacă poți să faci o treabă bună, pentru că este cu totul altceva. Eu așa știu că va rămâne. Asta am vorbit cu el. Nu știu cât, e treaba lui și a președintelui.

Ei negociază perioada, eu doar pot să propun. Eu am vorbit cu el că rămâne și în următoarele preliminarii”, a spus Mihai Stoichiță.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News