Fotbal Intern· 3 min citire

Poli Iași face scandal după amânarea meciului cu Sepsi: „Regulamente încălcate flagrant”

Politehnica Iași

Politehnica Iași

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 25 aug. 2023, 18:31

LPF a amânat meciul Poli Iași – Sepsi, care trebuia să se joace duminică, de la ora 13:00, lucru care a stârnit mânia gazdelor.

„De regulamentele încălcate flagrant ce să mai spun?!”, se întreabă cei de la Poli Iași, după amânarea meciului cu Sepsi

Liga a luat această decizie în virtutea articolului 12 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), privind „Reprogramarea unui joc oficial”, dar oficialii clubului moldav vorbesc despre încălcareea regulamentului.

„Nu se poate să fim anunțați cu mai puțin de 48 de ore înaintea meciului că acesta se amână! Și mai mult decât atât, nici nu am fost consultați în privința hotărârii pe care am primit-o chiar când echipa revenea de la antrenament!

Oricum, nu am înțeles de la bun început programarea acestui joc. A fost pus la ora 13:00, în mijlocul zilei, la aproape 50 de grade la nivelul gazonului, cu mii de spectatorii cu capul în soare.

Apoi, la începutul săptămânii, când Sepsi OSK a solicitat amânarea și noi am acceptat, Liga nu a fost de acord, pentru ca astăzi, după ce am pus în vânzare bilete pentru meci și echipa a parcurs ciclul săptămânal pentru partidă, cu antrenamente la ora jocului, la temperaturi imposibile, să fim anunțați că se amână.

De regulamentele încălcate flagrant ce să mai spun?!”, se arată în comunicatul semnat de președintele Consiliului Director, Cornel Șfaițer, prezentat pe site-ul oficial al echipei.

Poli Iași susține că doar în cazuri excepționale se poate un meci amâna cu 48 de ore înainte de fluierul de start

Partida a fost reprogramată pentru data de 19 octombrie 2023, precizează LPF pe site-ul său oficial.

„Doar în cazuri excepționale se poate amâna cu 48 de ore înainte un meci! Și dacă e așa, de ce ar fi caz excepțional doar Poli – Sepsi, nu și Farul – Craiova?

Să fie foarte clar! Sprijinim orice echipă din România care ne reprezintă în competițiile continentale și ne dorim să obțină rezultate bune, de aceea am și fost de acord luni cu amânarea, dar vestea primită azi ne arată o totală lipsă de respect pentru Poli Iași, club ce reprezintă o comunitate de aproape 1 milion de locuitori.

Le transmit suporterilor noștri care si-au achiziționat bilet că acesta rămâne valabil pentru meciul cu Sepsi când va fi reprogramat, iar dacă unii fani vor banii înapoi, îi așteptăm la casele de bilete de la stadion sau pe platforma online pentru returnarea banilor”, a mai spus Șfaițer.

Sepsi solicitase amânarea partidei pentru a putea pregăti mai bine manșa secundă din play-off-ul Conference League, care va avea loc pe 31 august, în deplasare, cu echipa norvegiană Bodoe/Glimt. În prima manșă, desfășurată aseară, la Sfântu Gheorghe, rezultatul a fost 2-2.

Sepsi OSK și-a amânat și meciul din etapa a cincea, cu CFR Cluj (reprogramat pentru 9 septembrie), în deplasare, pentru pregăti manșa secundă din turul al treilea preliminar din Europa Conference League.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News