Polonezii de la Rakow au făcut o ofertă pentru Deian Sorescu, principalul produs de export al celor de la Dinamo, însă ar putea lua și un alt jucător din Liga 1.
Pe lângă fotbalistul din Ștefan cel Mare, ocupanta locului al treilea din Polonia se arată interesată de serviciile fundașului de la FC Botoșani, Bogdan Racovițan, scrie GSP.
După ce au încasat cinci milioane de euro de pe urma fundașului Piatkowski, vândut la Salzburg, aceștia au pus ochii pe fundașul din Moldova.
Polonezii au propus pentru mutare suma de 550.000 de euro, însă Valeriu Iftime vrea să obțină cel puțin 750.000 de euro plus procente dintr-o eventuală revânzare, mai scrie sursa citată.