Povestea unuia dintre arbitrii români ajuns la cel mai înalt nivel: "Merită fiecare moment de sacrificiu"

Istvan Kovacs a fost promovat la categoria Elite în 2020, sursă foto: Profimedia
Istvan Kovacs a avut un debut de carieră în arbitraj la care visează toți cei care se apucă de această meserie.
La doar 22 de ani i s-a încredințat o Supercupă a României, iar de acolo cavalerul fluierului din Carei a avut o ascensiune fulminantă. În urmă cu doi ani, centralul a ajuns în categoria Elite, iar anul trecut a făcut parte din lotul arbitrilor care au oficiat meciuri la Euro 2020. Privind în urmă, Kovacs și-a adus aminte cum a început aventura sa în arbitraj în urmă cu aproape două decenii.
La început am jucat fotbal până la vârsta de 19-20 de ani și am dorit să rămân în fenomen. Tatăl meu a fost cel care m-a îndrumat spre arbitraj, observând calitățile mele de bun observator și analitic încă de la vârsta de 13-15 ani. Cinci ani de zile am făcut în paralel și arbitraj, și fotbal. Dacă nu eram arbitru, tot în fenomenul fotbalistic mi-aș fi căutat locul. Având în vedere că și tatăl meu a fost fotbalist și antrenor, probabil i-aș fi urmat calea.
Celor tineri care vor să se facă arbitri le spun doar atât: merită fiecare moment de sacrificiu și fiecare minut petrecut pe stadioane, fie că vorbim de antrenamente sau despre meciuri. Arbitrajul este o meserie frumoasă, îți dă posibilitatea să călătorești mult, să-ți faci prieteni noi și să te menții fizic și psihic până la 40-50 de ani", a declarat centralul de 37 de ani într-un interviu pentru frf.ro.

CITEȘTE ȘI -->> Fa-bu-los! Amanta lui Reghe, pulverizată: condamnată pentru PROSTITUȚIE – documentul oficial care „rupe gura târgului”
Istvan Kovacs a precizat care au fost momentele în care s-a simțit mândru de activitatea sa și care au fost modelele de la care a furat meserie de-a lungul timpului.
"Cele mai mari satisfacții le-am avut la meciurile arbitrate în Europa. Este un sentiment de mare satisfacție când, la sfârșitul jocului am reușit să părăsesc terenul de joc având jucătorii ambelor echipe în jurul nostru, așteptând să ne strânga mâna ca un semn de mulțumire și de recunoaștere pentru modul în care am arbitrat partida respectivă. La început mi-a plăcut foarte mult de Șandor Puhl, după care a venit Pierluigi Collina.
Ulterior am văzut ce moștenire au lasăt doi grei ai arbitrajului mondial, Anders Frisk și Markus Merk, din generațiile de după, i-am apreciat pe Busacca, Roberto Rosetti sau Milorad Mazic. Îmi doresc să ajung la Campionatul Mondial din Qatar, dar știu că este o luptă acerbă printre arbitrii din Europa. Eu voi da totul ce depinde de mine și la final cei din comisia de arbitri FIFA vor decide dacă merit convocarea sau nu", a punctat arbitrul de categoria Elite.
CITEȘTE ȘI -->> Dupa infarctul suferit, Ovidiu Hațegan uimește din nou! Decizia arbitrului român după ce a fost operat de urgență
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























