Presiune pe Liviu Ciobotariu înaintea Supercupei României: „Mă obligă să duc performanțele mai departe”

Liviu Ciobotariu
Sepsi va încerca, mâine, la Ploiești, de la ora 20:00, pe Stadionul „Ilie Oană”, să-și apere Supercupa României, câștigată în sezonul trecut.
„Ne dorim să realizăm primul obiectiv pe care ni l-am propus”, a anunțat Liviu Ciobotariu, antrenorul lui Sepsi
De această dată adversară îi va fi campioana Farul. Sepsi este deținătoarea Cupei României, după ce a învins “U” Cluj-Napoca, la Sibiu, cu 5-4 după loviturile de departajare.
Pentru Liviu Ciobotariu va fi primul meci oficial ca antrenor al lui Sepsi, după ce la finele sezonului trecut a refuzat să-și prelugnească înțelegerera cu FC Voluntari.
„Este primul nostru meci oficial, după un stagiu de pregătire în care am mai jucat trei partide amicale, însă de data aceasta este un joc cu miză mare, uriașă, pentru ambele formații.
Atât pentru noi cât și pentru cei de la Farul Constanța. Jucăm cu trofeul pe masă, este clar că ne dorim foarte mult să începem cu dreptul. Ne dorim să realizăm primul obiectiv pe care ni l-am propus, câștigarea Supercupei României”, a declarat el.
„Faptul că Sepsi a câștigat trofee în ultimul timp, mă obligă să duc performanțele mai departe”, recunoaște Liviu Ciobotariu
Tehnicianul se așteaptă la un joc spectaculos în Supercupa României, având în vedere faptul că ambele formații au un bun joc de atac.
„Întâlnim campioana României, Farul Constanța, o echipă foarte bună, cu jucători de calitate, în special pentru faza de atac. Au un lot foarte bun. Gică Hagi nu mai are nevoie de nicio prezentare, e un antrenor pe care eu personal îl apreciez foarte mult pentru ceea ce a făcut la Farul Constanța.
Dar suntem motivați, ne dorim foarte mult să începem cu dreptul, să câștigăm acest trofeu, chiar dacă eu sincer mi-aș fi dorit o perioadă mai lungă de pregătire. Ne-ar fi trebuit mai mult timp să lucrăm împreună.
Faptul că Sepsi a câștigat trofee în ultimul timp, mă obligă ca antrenor să duc aceste performanțe mai departe. Dar nu există nicio presiune. Examenul crucial este mâine de la ora 20:00”, a mai spus el.
„Farul este o echipă care joacă un fotbal foarte frumos, ofensiv, le place să atace, să riște. Cu siguranță va fi un joc spectaculos. Pe de altă parte și noi suntem o echipă care pasează foarte bine, ne place să atacăm, cred că va fi un joc deschis și spectaculos.
Mâine pe teren vom vedea ce echipă a fost mai inspirată. Momentul adevărului va fi la jocul oficial”, a încheiat tehnicianul.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























