Azi, de la ora 20:00, au loc primele cinci meciuri din etapa a 30-a a Superligii, ultima a returului.
Fiecare jucător de la Sepsi primește 900 de euro dacă echipa învinge Petrolul
În toate sunt implicate care au șanse să ajungă în play-off. FCSB (64p), Rapid (52p), CFR Cluj (50p) și Universitatea Craiova (46p) nu mai au cum să iasă dintre primele șase.
Pentru celelalte două poziții se luptă campioana Farul (42p), “U” Cluj-Napoca (41p), Sepsi, FC Hermannstadt și UTA (toate cu 40p).
Echipa din Sfântu Gheorghe ajunge între primele 6 dacă învinge Petrolul în deplasare, iar “U” Cluj-Napoca și UTA nu iau mai mult de un punct la Voluntari și pe Stadionul Arcul de Triumf, cu Dinamo.
Chiar dacă formația antrenată de germanul Bernd Storck este la mâna altor rezultate, patronul Laszlo Dioszegi a transmis că-i va premia pe fotbaliști dacă prind un loc de play-off.
„Fiecare jucător are în parte o primă specială pentru a intra în play-off. La noi, fiecare meci câștigat înseamnă 900 de euro.
Eu cred că jucătorii trebuie să joace pentru a intra în playoff, pentru a juca împotriva FCSB, a lui CFR, a Rapidului. Parcă e mai bine decât să tremurăm pentru loc de baraj sau pentru retrogradare, nu?”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit Playsport.
Dacă Sepsi, FC Hermannstadt și UTA înving iar “U” Cluj-Napoca nu câștigă, se alcătuiește un clasament doar cu primele trei. Câștig de cauză are formația arădeană, care a adunat 6p.
Dacă “U” Cluj-Napoca pierde, iar celelalte trei remizează, toate vor avea 41p. Avantajată va fi echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, cu 11p, față de 9p ale celor de la UTA și 6p ale lui Sepsi și FC Hermannstadt.