Fotbal Intern· 2 min citire

Prima poziție oficială a CSA Steaua după ce s-a decis că FCSB - Dinamo se joacă în Ghencea: „Opriți furtul de identitate”

Stadion Steaua

Stadion Steaua

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 13 iul. 2023, 19:26

Primul derby bucureștean al Superligii va avea loc pe 22 iulie, în etapa a 2-a, între FCSB și Dinamo.

„Opriți furtul de identitate”, este mesajul transmis de oficialii CSA Steaua

Ministerul Apărării Naționale a aprobat cererea grupării roș-albastre de a găzdui duelul cu Dinamo pe 22 iulie.

Ulterior, LPf a informat că stadionul va fi omologat luni. În acest context, CSA Steaua a luat atitudine, considerând că oficialii FCSB fac afirmații care sunt în contradicție cu realitatea.

„Opriți furtul de identitate. Steaua București condamnă acțiunile clubului Fotbal Club FCSB SA, care prin reprezentanții săi oficiali au avut apariții în spațiul public, atât pe posturile de televiziune naționale, cât și în online, în care s-au folosit de numele sau simbolurile clubului nostru.

Reamintim că există o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din decembrie 2014, care a stabilit definitiv și irevocabil că Steaua București nu a cedat niciodată patrimoniul său (marca, numele sau palmaresul), către o altă entitate juridică, iar folosirea numelui 'Steaua' este strict interzisă fără acordul clubului nostru.

Considerăm acțiunile reprezentanților clubului din Berceni premeditate, instigatoare și cu o intenție clară de a induce în eroare opinia publică, prin afirmații care sunt în contradicție cu realitatea. În consecință de cauză, clubul nostru manifestă toleranță zero față de astfel de comportamente și își rezervă dreptul de a acționa legal pentru recuperarea prejudiciilor de imagine.

În final, ținem să accentuăm că există o singură echipă care poartă numele Steaua București, iar aceasta evoluează în Liga a 2-a, pe stadionul din Ghencea”, a transmis CSA Steaua pe pagina de facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News