Fotbal Intern· 2 min citire

Prima reacție a lui Mircea Lucescu, după ce Alex Mitriță și-a anunțat retragerea de la națională

Mircea Lucescu. Foto: Profimedia

Mircea Lucescu. Foto: Profimedia

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 23 sept. 2025, 09:42

Selecționerul Mircea Lucescu a reacționat după retragerea lui Alexandru Mitriță de la echipa națională a României.

„Fiecare face ce crede că e mai bine pentru cariera și viața lui. Ce-i drept, distanța din China e enormă, era un efort mare pe care îl făcea pentru a veni, probabil își dorește să aibă mai multă liniște și energie pentru clubul de acolo. Totuși, eu am crezut că el ar fi trebuit să procedeze altfel.

Poate că era mai indicat să dea curs convocării, fiindcă eu l-am pus pe listă, pentru meciul cu Moldova. Era o modalitate mult mai frumoasă de a-și lua rămas bun de la public, de la națională, dacă tot avea de gând să se retragă.

Nu am avut o discuție înainte, ce discuție să am? Eu anunțasem lotul, el era trecut pe listă. Eu acum am aflat de decizia lui. Înțeleg însă că a informat Federația înainte.

A vrut să renunțe, a renunțat. Repet, s-a gândit că a luat o decizie în favoarea carierei și familiei lui. Mie chiar îmi pare rău că a decis așa, dar să nu regrete.

Să nu ajungă mai târziu să regrete că a renunțat la echipa națională, mai ales la o vârstă bună pentru a continua să joci la acest nivel. El a făcut o treabă bună cât timp eu am fost selecționer, dovadă că era convocat și pentru meciurile din octombrie”, a transmis Mircea Lucescu, conform golazo.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News