Fotbal Intern· 2 min citire

Prima reacție a fotbalistului după ce transferul său la FCSB a devenit prioritar! Poate fi înlocuitorul perfect pentru Planic

planic fcsb

planic fcsb

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 apr. 2020, 16:22

Aducerea lui Andrei Chindriș la vicecampioana României a devenit o variantă din ce în ce mai plauzibilă după ce sârbul a refuzat micșorarea salarială și a devenit persona non grata pentru Gigi Becali. 

Interesul latifundiarului din Pipera pentru internaționalul de tineret era de actualitate încă dinaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus. Singurul lucru ce ar putea sta în calea mutării ar fi suma cerută de moldoveni în schimbul fundașului, mai ales că patronul roș-albaștrilor încearcă să diminueze cheltuielile în perioada următoare.

"Acum totul e în ceață. Aștept să se reia campionatul, să putem juca fotbal, după putem vorbi de transfer. Mi-a spus și mie domnul Iftime că sunt ceva oferte, așteptăm să vedem. Situatia asta a încurcat pe toată lumea" a spus Chindriș la PRO X.

chindris

Chindriș se poate declara norocos că nu a ajuns în această iarnă la FCSB. Dacă lotul lui Vintilă a fost afectat de decizia de înjumătățire a veniturilor, la Botoșani conducerea nu a umblat deocamdată la salarii.

"Domnul Iftime ne-a anunțat că daca se reia campionatul, totul va fi bine, ne vom primi banii. Avem mici restanțe, dar nu ne putem plânge, avem ratele la 3 luni, ar fi trebuit să le primim acum. Andrei Miron a ales să meargă la FCSB, nu cred că e o tragedie că are jumătate de salariu" a mai declarat jucătorul echipei antrenate de Croitoru.

CITEȘTE ȘI -->> Fostul coechipier impresionat de Mihăiță Neșu: “Nu m-aș fi descurcat la fel de bine”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News