Fotbal Intern· 4 min citire

Primele declarații ale lui Neil Lennon ca antrenor al Rapidului: „Vreau să aduc succes cât de repede pot”

Neil Lennon

Neil Lennon

Scris de Ion Gabriel Publicat: 21 mai 2024, 17:13

Noul antrenor al echipei de fotbal Rapid București, Neil Lennon, a afirmat că își dorește să câștige un trofeu cu Rapid cât de repede se poate.

„Vreau să aduc succes Rapidului cât de repede pot”, a spus Neil Lennon

De asemenea, el a recunoscut că ar fi o prostie să stabilească și o perioadă de timp pentru acest lucru.

„Sunt noul antrenor al echipei Rapid, ceea ce mă face mândru și fericit. Sunt foarte încântat de această nouă experiență și sper să avem succes. Am vorbit cu conducerea clubului despre noua direcție a echipei, din punct de vedere tactic.

Am destulă experiență în cariera mea, este o nouă provocare pentru mine și voi da tot ce am mai bun. Am încredere în succesul acestui club că vom putea să îl repunem pe hartă.

Am avut mai multe oferte, dar am vrut să iau o pauză de la antrenorat, au fost alegerile mele personale. Acum am vrut să antrenez din nou în Europa pentru că este minunat să antrenezi aici. Vreau să aduc succes Rapidului cât de repede pot.

Nu vreau să vorbesc despre timp, în cât timp voi aduce un trofeu, pentru că ar fi o prostie. Dar ne dorim să luptăm pentru el, trebuie să fim disciplinați și să muncim mult. Am 14 ani de experiență ca antrenor și vin cu experiența mea aici”, a declarat Lennon.

„Trebuie să lucrăm la mentalitate, la motivație”, a recunoscut Lennon

El își dorește disciplină și spirit de sacrificiu de la jucătorii rapidiști pentru a-și atinge obiectivele.

„Voi vorbi și cu Cristi Săpunaru și cu ceilalți jucători. Săpunaru este un lider al echipei, a avut o carieră fantastică. Dar voi vorbi cu toți jucătorii, pentru că nu este vorba doar de Săpunaru, este vorba de întreaga echipă.

Trebuie să lucrăm la mentalitate, la motivație, vreau să aduc mai multă intensitate și standarde profesioniste. Dacă vrem să devenim campioni trebuie să fim puternici tot anul, nu doar o jumătate de sezon.

De aia trebuie să avem un pre-sezon foarte puternic. Vreau disciplină, spirit de sacrificiu, știu că nu va fi ușor, dar în fotbal așa este”.

Lennon urmărește fotbalul românesc din anii '70

Tehnicianul nord-irlandez s-a declarat un cunoscător al fotbalului românesc, despre care a spus că îl urmărește din anii '70.

„Știu câte ceva despre fotbalul românesc, îl știu pe Dan Petrescu, am jucat împotriva celor de la CFR Cluj. Am fost impresionat de ceea ce am găsit la club și de discuțiile pe care le-am avut cu domnul Șucu.

Despre Rapid am auzit de mult timp, prin anii 70 am auzit despre fotbalul românesc, apoi despre Steaua în cupele europene, despre Rapid, despre Dinamo, despre Cluj. Apoi despre jucătorii de la echipa națională, Hagi, Popescu, Munteanu, Petrescu, era o echipă fabuloasă, care a inspirat generațiile de după”, a completat Lennon.

Lennon are 10 trofee în palmares, plus o promovare în prima ligă scoțiană

Bogdan Lobonț, care a asigurat interimatul la Rapid după plecarea lui Cristiano Bergodi, va face parte din echipa lui Lennon. Întrebat dacă va face față presiunii de la Rapid, Lennon a spus că este obișnuit de la Glasgow.

„Dacă vorbim de presiune încercați să trăiți la Glasgow. Eu înțeleg că fanii sunt pasionali, că vor ceea ce este mai bun pentru club. Înțeleg și că într-o zi poți fi rege și în alta poți fi jos. Pasiunea suporterilor este foarte importantă pentru club, eu înțeleg asta”, a mai spus Neil Lennon.

Nord-irlandezul Neil Lennon a fost numit, luni, în funcția de antrenor principal al echipei Rapid, semnând un contract pentru următoarele două sezoane.

Ca antrenor, a fost de cinci ori campion al Scoției cu Celtic Glasgow (2012, 2013, 2014, 2019, 2020), a câștigat Cupa Scoției de patru ori cu Celtic (2011, 2013, 2019, 2020), a triumfat în Cupa Ligii scoțiene (2020), a câștigat liga secundă scoțiană cu Hibernian (2017), plus Cupa Ciprului, cu Omonia Nicosia (2022).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News