FCSB trece prin cea mai bună perioadă a sa, după ce a reușit să revină pe primul loc în Liga 1 după foarte mult timp.
Deși a scăpat de toate problemele pe care le-a avut la începutul sezonului, când aproape toată echipa s-a infectat cu coronavirus, acum o altă situație i-a dat peste cap pe jucătrii celor de la FCSB.
Fix înainte de reluarea campionatului, planurile lui Toni Petrea au fost date peste cap. Acesta a fost nevoit să anuleze ultimul antrenament al echipei, după ce au apărut câteva probleme la baza de pregătire din Berceni.
Motivul pentru care s-a anulat ședința de pregătire este unul incredibil. La baza echipei din Berceni nu a fost curent electric, iar Toni Petrea a fost nevoit să renunțe la antrenamentul de vineri.
Jucătorii au fost trimiși acasă, urmând să revină sâmbătă la antrenamente în speranța că problema se va rezolva, potrivit as.ro.
FCSB revine în Liga 1, urmând să joace împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș, luni, de la ora 21:00, în ultimul joc al etapei a 11-a.
FCSB se află în acest moment pe primul loc în Liga 1, la egalitate cu Craiova, ambele având câte 24 de puncte după 10 meciuri disputate până acum.