Fotbal Intern· 3 min citire

Probleme pentru rapidiști înaintea meciului cu “U” Cluj-Napoca: „Am căzut fizic, dar este normal”

Cristiano Bergodi

Cristiano Bergodi

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 21 iul. 2023, 17:44

Echipa Rapid joacă duminică, în deplasare, de la ora 21:30, cu “U” Cluj-Napoca, în etapa a 2-a a Superligii.

„Am căzut un pic fizic, dar este normal în această perioadă a anului”, spune Cristiano Bergodi

Partida are loc pe Stadionul „Gaz Metan” din Mediaș, deoarece Cluj Arena este în pregătiri pentru a găzdui festivalul de muzică Untold.

Antrenorul echipei alb-vișinii, italianul Cristiano Bergodi, a recunoscut că formația sa nu a atins potențialul maxim, dar nu este îngrijorat din acest motiv.

„În a doua repriză a meciului cu Sepsi noi am căzut un pic fizic, dar este normal în această perioadă a anului, nu poți să fii în primul meci 100%. În aceste zile 10 zile de când sunt aici am lucrat puțin, pentru că nu se poate face o pregătire completă într-un timp așa scurt.

Îîmi place să pregătesc bine echipa din punct de vedere tactic, mai ales că am schimbat sistemul de joc. Încet-încet ne vom îmbunătăți randamentul ca și celelalte echipe de altfel. În acest moment nu suntem 100%, dar este ceva normal.

Încercăm să lucrăm cât mai bine tactic, pentru a pune echipa la punct. Cred că în patru-cinci săptămâni un antrenor reușește să implementeze ideile lui, dar sunt încrezător, pentru că am văzut jucători receptivi. Mă bucur că există calitate pentru a juca bine, cred că putem ajunge departe”, a declarat Bergodi.

„Cu acest lot ne putem atinge obiectivele propuse de conducători”, este convins Cristiano Bergodi

Tehnicianul s-a arătat încrezător că poate îndeplini obiectivele pe care le are stabilite de conducere și a avut cuvinte de laudă la adresa tânărului jucător Cătălin Cîrjan.

„Cîrjan este un jucător tânăr, de perspectivă, dar i-am spus că trebuie să stea cu picioarele pe pământ. A făcut diferența în prima repriză, dar în a doua a căzut și el ca și ceilalți. S-a văzut că este un jucător de care avem nevoie.

Nu mi-e teamă că aș putea pierde jucători, eu antrenez jucătorii care mi se pun la dispoziție. Eu cred că cu acest lot ne putem atinge obiectivele propuse de conducători, pentru că am venit aici pentru a face performanță”, a afiramt Bergodi.

Referitor la partida cu “U” Cluj-Napoca, Bergodi a spus că Rapid trebuie să aibă aceeași mentalitate de învingător indiferent dacă joacă acasă sau în deplasare.

„Un meci dificil, împotriva unei echipe care are jucători de mare experiență, pe unii i-am antrenat și îi cunosc foarte bine. E un meci important pentru noi, sper să avem ambiția să luăm cele trei puncte.

Pentru că Rapid trebuie să aibă o mentalitate pozitivă, de a câștiga fiecare meci, indiferent că jucăm în deplasare sau acasă. Poate fi și un avantaj faptul că meciul nu se joacă acasă la ei, pentru noi este mai bine că jucăm pe un teren neutru, și nu acasă la ei”, a încheiat el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News