Farul a încheiat returul pe Locul 1, lucru pe care managerul Gheorghe Hagi l-a anticipat încă din vară, conform lui Andrei Artean.
„Mister ne-a spus în vară că o să facă o echipă de primul loc și s-a ținut de cuvânt”, a dezvăluit Andrei Artean
Echipa manageriată de Gheorghe Hagi nu mai poate pierd elocul 1 la finalul sezonului regulat. Are un avans de 4p față de a doua clasată, CFR Cluj, care joacă luni, pe teren propriu, cu “U” Cluj-Napoca.
După victoria cu 2-1 de pe teren propriu în fața Rapidului, mijlocașul Andrei Artean a dezvăluit că Hagi le-a spus jucătorilor încă din vară că așa voir sta lucrurile.
„E ceva de vis. La începutul campionatului nu ne gândeam niciodată că vom fi pe primul loc, chiar dacă, vă spun în premieră, nu știa nimeni până acum, Mister ne-a spus în vară că o să facă o echipă de primul loc și s-a ținut de cuvânt.
Suntem pe primul loc, suntem foarte fericiți, munca noastră a dat roade, jucăm un fotbal frumos și cred că merităm să fim pe primul loc. Mister ne-a promis că vom termina pe un loc mai bun decât sezonul precedent. Noi nu ne așteptam să terminăm pe primul loc, vă spun sincer, dar suntem foarte bucuroși. Greul acum începe.
A fost un meci foarte frumos. Mă așteptam la asta, și ei sunt o echipă care atacă. Antrenorul le dă încredere să joace, dacă nu atacau nu erau în play-off.
Golul îți dă încredere, se schimbă total starea echipei, dar avut ocazii multe până la golul de 2-1. Am pus Rapidul sub presiune non-stop și s-a văzut acest lucru.
Nu avem cum să avem doar noi, jucătorii, merite, fără antrenor nu am fi pe primul loc. E o muncă foarte grea în spatele acestor rezultate. Jucăm fotbal de plăcere, e important și cred că se vede acest lucru.
Știam statistica asta. Depinde doar de noi dacă vom termina pe primul loc. Doar de noi depinde să câștigăm campionatul”, a spus Andrei Artean la finalul meciului.