Fotbal Intern· 3 min citire

Program dificil pentru FCSB: 7 deplasări în următoarele 8 meciuri

Program_Dificil_FCSB

Program_Dificil_FCSB

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 oct. 2025, 10:49

FCSB a câștigat meciul cu UTA Arad și începe să dea semne de revenire, dar o așteaptă un program dificil. 7 din următoarele 8 meciuri se vor disputa pe teren advers. În aceste condiții, FCSB nu va putea miza pe sprijinul suporterilor într-un număr mai mare.

Roș-albaștrii sunt implicați în acest moment în trei competiții. Pe lângă campionat, echipa este calificată în Europa League, dar are ca obiectiv și câștigarea Cupei României, din moment ce poate reprezenta un traseu facil către calificarea în cupele europene. Cu atât mai importante devin astfel meciurile din Cupă, o competiție în care FCSB a folosit, de obicei, rezervele în ultimii ani.

După victoria 3-1 cu Gloria Bistrița în Cupa României, FCSB are două deplasări dificile: în campionat la U Cluj și în Europa League la FC Basel. Meciul din campionat este important, deoarece U Cluj este o rivală pentru calificarea în play-off, în timp ce duelul cu Basel are o importanță majoră deoarece o poate menține pe campioană în cursa pentru calificarea în faza următoare a Europa League.

Contra lui U Cluj, FCSB a avut adesea meciuri imprevizibile în ultimii ani. Totuși, campioana a obținut trei victorii în ultimele trei meciuri, dintre care două în deplasare. Ultimul în luna mai, când echipa era deja campioană și a folosit mai mulți jucători de rezervă. Cotele la pariuri disponibile pe TopBet Romania prefațează un duel echilibrat, cu FCSB ușor favorită.

  • victorie U Cluj - 3.10

  • egal - 3.10

  • victorie FCSB - 2.30

FCSB, doar o victorie în acest sezon în deplasare

FCSB a disputat, până acum, șapte meciuri în deplasare în Superliga, din care a obținut doar 6 puncte. Echipa antrenată de Elias Charalambous ocupă locul 10 în clasamentul meciurilor din deplasare. Cel mai bine stă Rapid din acest punct de vedere, cu 17 puncte acumulate.

În schimb, FCSB are un singur succes în deplasare, pe terenul Petrolului. Acest meci s-a disputat pe 19 iulie, astfel că FCSB nu mai are victorie pe teren advers în campionat de mai bine de trei luni.

În același timp, FCSB are o problemă reală și în defensivă la meciurile din deplasare. Echipa a încasat 14 goluri în cele 7 partide disputate. Este, practic, a doua cea mai slabă defensivă din tot campionatul în meciurile din deplasare. Mai prost stă doar Unirea Slobozia, cu 15 goluri încasate, dar ialomițenii au un meci mai mult disputat decât FCSB. Ca o comparație, Rapid a încasat doar 2 goluri în deplasare în acest sezon.

Programul complet al FCSB din următoarea perioadă:

  • Gloria Bistrița - FCSB, 29 octombrie

  • U Cluj - FCSB, 1 noiembrie

  • Basel - FCSB, 6 noiembrie

  • Hermannstadt - FCSB, 9 noiembrie

  • FCSB - Petrolul (ziua meciului nu a fost stabilită)

  • Steaua Roșie Belgrad - FCSB, 27 noiembrie

  • Farul Constanța - FCSB (ziua meciului nu a fost stabilită)

  • UTA Arad - FCSB (ziua meciului nu a fost stabilită)

Programul din următoarea perioadă va fi o provocare pentru cei de la FCSB. Echipa este angrenată în trei competiții, iar lotul are probleme, în special în compartimentul defensiv. Tocmai din acest motiv, sistemul de rotație al fundașilor va fi dificil de implementat, în condițiile în care Siyabonga Ngezana și Daniel Graovac sunt singurii fundași centrali apți.

Cei de la FCSB vor să-l folosească pe Ionuț Cercel în centrul defensivei la meciurile din campionat, dar acesta a jucat mai mult în banda dreaptă în ultima perioadă. În plus, FCSB nu are alternative bune nici la nivelul fundașilor laterali. Tocmai din acest motiv, uzura jucătorilor va fi o adevărată provocare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News