U Cluj a avut șansa de a răpune FCSB-ul. Ardelenii au beneficiat în prima repriză de un penalty, însă lovitura de pedeapsă a fost irosită de Dan Nistor, iar scorul partidei a rămas intact până la final (0-0).
După meci, milocașul a reacționat. Iată cum a comentat rezultatul final, dar și execuția slabă de la punctul cu var.
„Am bătut prost! Asta este viața!”
„Am bătut prost (n.r. la penlaty). Îmi pare rău că am ratat. Asta este viața. Alte dăți am dat și am luat gol. Mi-aș fi dorit să înscriu la acea fază.
Nu am reușit, dar până la urmă e bun și acest punct. Acasă nu prea reușim să câștigăm. Cred eu că a fost un joc de luptă, de uzură. Nu au fost mari oocazii. E un rezultat echitabil.
Suntem supărați, mai ales eu. Probabil că în seara asta nu o să dorm. Nu au existat certuri în vestiar. Mister ne mai ceartă la interviuri, dar e normal.
Avem șanse (n.r. la calificarea în play-off), mai sunt patru meciuri foarte grele. Obiectivele noastre sunt locurile 7-9”, a spus Dan Nistor, după remiza cu FCSB.
Acesta a fost primul penalty pe care Dan Nistor nu l-a transformat cu succes în ultimii 8 ani.