Naționala de fotbal a României întâlnește Elceția azi, la Lucerna, de la ora 21:00, în etapa a 4-a a Grupei I preliminare pentru CE 2024.
„De mult timp e o diferență mare între Elveția și România”, spune Adrian Ursea
Adrian Ursea a jucat în Elveția, a antrenat Servette, a fost asistentul lui Lucien Favre la Nice, iar recent a fost numit pe banca tehnică a celor de la Etoile Carouge.
„România este o echipă care se caută”, a spus el pentru ziarul Le Matin. Actuala națională a României „este foarte, foarte departe de cea din 1994”, a continuat Ursea. „De mult timp e o diferență mare între Elveția și România”, a adăugat fostul mijlocaș.
„România este o echipă care se caută. E complicat, pentru că de aproape treizeci de ani nu s-a mai lucrat deloc. Cei vechi, cei pe care îi cunoștea toată lumea, nu mai sunt de mult acolo și cum nu s-a lucrat, fiindcă în România s-a crezut că e ușor, că totul va veni de la sine, sunt așteptate rezultate care nu apar.
La mijlocul anilor 90, fotbalul elvețian a devenit structurat și organizat. Nu și în România. Repet, nu s-a lucrat deloc. Iar pe deasupra, au fost multe probleme în fotbalul românesc.
Dezorganizare, corupție în campionat, o luptă pentru putere în federație, cu un președinte în funcție foarte contestat, o lipsă de competență la toate nivelurile. De fapt, există doar inițiative personale care ajută fotbalul românesc, ca academia lui Hagi, dar ea formează jucători mai ales de nivel național, nu mai buni”, a spus Ursea.
„În ce privește valoarea sa intrinsecă, Elveția este mult superioară României de astăzi. Dar atenție: fotbalistului român îi place să se revolte împotriva celor mai bune echipe. Dacă aș fi Elveția, aș fi totuși puțin precaut.
România este pe locul doi în clasament, o calificare la EURO 2024 ar atenua fără îndoială criticile. Chiar dacă problema ar necesita mai mult decât atât pentru a reveni pe drumul cel bun”, a continuat el.