Mirel Rădoi, selecționerul României, a explicat cum ar proceda dacă s-ar afla în postura de patron de club.
Fostul idol al tribunelor din Ghencea a explicat că ar proceda la fel ca Gigi Becali, nașul său, dacă ar fi omul cu banii la FCSB.
Finanțatorul roș-albaștrilor a renunțat la celebrele sale apariții în spațiul public, iar rezultatele echipei sunt pe măsura așteptărilor: formația din Capitală a bifat 7 victorii consecutive și se află pe primul loc în Liga 1.
"E mult spus că FCSB are prima șansă la campionat. Arată că sunt într-o formă mult mai bună, dar lupta este destul de lungă. Nu poți să spui în momentul de față cine poate câștiga campionatul. Deja sunt luni bune de când nașu' nu mai apare. Nu știu dacă e o coincidență sau nu, dar lucrurile se îndreaptă către normal.
Și eu, dacă aș fi patron la FCSB, așa aș face. M-aș uita la televizor, aș lăsa un antrenor un an de zile. Nu ai terminat pe locul pe care noi am discutat <<Mulțumim, la revedere>>.
Ăsta era planul meu și când am fost în discuții să cumpărăm Juventus Colentina. Noi continuam cu Oprița, pentru că el știa pregătirea pe care au avut-o jucătorii pe care i-au transferat. Am zis că nu am cum să evaluez un antrenor după trei, patru luni.'' a declarat Rădoi pentru Telekom Sport.