FCU Craiova a plecat fără niciun punct de la Ovidiu. Oltenii au pierdut pe terenul Farului Constanța (0-1).
Radu Negru a reacționat la finalul celor 90 de minute. Fundașul lateral al formației lui Giovanni Constantino a răbufnit la adresa arbitrajului.
„Împotriva noastră mereu se verifică penalty-urile!”
„A fost a doua înfrângere, dar jocul nu cred că este atât de slab. Nici în meciul cu Rapid nu cred că am jucat slab. Astăzi cred că putem vorbi de un joc slab în a doua repriză, pentru că în prima am jucat chiar atât de rău. Avem personalitate, avem curaj, facem pressing sus, dar luăm gol pe niște greșeli copilărești și ne este greu să revenim.
Nu știu cât de relevantă e statistica. Noi am stat destul de mult în jumătatea lor, aproape de careul lor. Ceea ce este îngrijorător este faptul că nu am reușit să le desfacem apărarea. Cred că au meritat să câștige, dar au avut și noi momentele noastre bune în joc. Am fi putut scoate mai mult.
Campionatul este foarte strâns, echipele sunt la distanță mică, se poate schimba foarte repede situația, nu este atât de tragică. Trebuie să luptăm pentru cele 3 puncte în meciul cu Dinamo.
Ne face să părem niște oameni slabi atunci când pierdem și vorbim despre arbitraj, dar chiar sunt niște faze controversate. Cred că a fost penalty. Împotriva noastră mereu se verifică penalty-urile, se stă la VAR câte 10 minute și nu știu cum se face că mereu se dă contra noastră.
O altă problemă este că dacă eu joc slab și am atitudinea pe care o au domnii arbitrii când arbitrează slab, eu nu mai joc. Eu nu o să mai fiu titular. Nu îmi place atitudinea lor. Arbitrează în unele momente slab și au o atitudine de parcă ar vrea să li se facă piedestal. E deranjant.”, a spus Radu Negru, potrivit Prima Sport.