Vladislav Blănuță este unul dintre cei mai prolifici atacanți din SuperLigă din acest sezon, iar mai multe echipe îl monitorizează.
Marius Șumudică a dezvăluit că nu s-a discutat încă de strategia de transferuri din vară, însă recunoaște că Vladislav Blănuță este un jucător de care îi place.
„Este un jucător care mie îmi place foarte mult”, a declarat Marius Șumudică, precizând că deocamdată nu a fost discutată strategia de transferuri din vară.
„Realist vorbind, sumele pe care le așteaptă domnul Mititelu pentru un transfer, cel puțin de ce a declarat în presă, nu vor putea ajunge din partea noastră. Nu știu cum ar mai putea să fie Blănuță la noi și din sezonul viitor.
Universitatea Cluj nu își permite în momentul de față să achite sume de transfer mai mari de 300.000-400.000 de euro. Mă refer aici la bugetul pe care noi îl avem, ci nu că Blănuță nu ar valora atât. Spun că atât și-ar permite în momentul de față Universitatea Cluj”, a declarat Radu Constantea, președintele lui U Cluj.