Rapid e pe punctul să facă un super transfer după ce a obținut promovarea în Liga 2!
Giuleștenii vor să ajungă în 2020 în Liga 1, iar Alex Ioniță e gata să accepte provocarea de a juca din nou pentru Rapid.
Atacantul, care nu face parte din planurile lui Dan Petrescu, ar urma să fie împrumutat de Rapid de la CFR, iar salariul fotbalistului va fi unul imens pentru Liga 2: 10.000 de euro pe lună.
De Ioniță a fost interesată și Craiova, care a oferit un milion de euro în schimbul jucătorului, plus Cristi Bărbuț și un alt fotbalist, scrie ProSport.
"Îi felicit pe cei de la Rapid pentru promovarea în liga a doua, pe Pancone, pe Ionuț Voicu, pe toți de acolo. Mi-aș dori să mă întorc, aș veni în primul rând ca să ajut echipa să promoveze în Liga întâi. Rapid este casa mea, vreau să fac parte din noul proiect și îmi doresc chiar să-mi închei cariera în Giulești", a declarat Ioniță, înaintea partidei dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova.
În vârstă de 24 de ani, Alexandru Ioniță s-a format la Rapid și a evoluat pentru prima echipă a giuleștenilor în perioada 2012-2014.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News