Fotbal Intern· 2 min citire

Rapid, învinsă de o formație de Liga a 3-a în Turcia! Fanii, puși pe glume: ,,Facem bani pentru Andone?''

Rapid

Rapid

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 9 ian. 2022, 13:27

Rapid București a început perioada de pregătire cu o înfrângere. Giuleștenii au fost învinși în meciul de verificare cu turcii de la Diyarbakirspor.

1-2 a fost rezultatul final al partidei. Meciul a fost unul cu scandal. După ce turcii au întors scorul partidei, rapidiștii au vrut să iasă de pe teren, după ce au acuzat un fault în atac la golul de 2-1 al celor de la Diyarbakirspor.

Citește și Drama trăită de Ladislau Boloni: „Nu s-a închis această rană. Încerc să nu o redeschid”

Formulele utilizate de Mihai Iosif în meciul de azi

Prima repriză - Rapid: Drăghia - Goge, Săpunaru, Ignat, Demici - Albu, Pănoiu, Sefer, Ilie - Bălan, Despa

A doua repriză - Rapid: Drăghia - Stănici, Dandea, Dr. Grigore, Florică - Crepulja, R. Moise, Stahl, Alami - A. Dumitrescu, Marzouk.

După meciul cu formația de liga a 3-a din Turcia, fanii Rapidului au făcut haz de necaz în social media: ,,Facem bani pentru Florin Andone?'' ,,Probabil s-au făcut bani de salarii pentru jucătorii ce urmează să fie aduși'' ,,Am început cu un amical de buget'' ,,Să pierdem toate amicalele, dar să câștigăm în campionat'' ,,E doar un meci de verificare. Ce pretenții aveț de la un meci amical? Important e să câștige în oficiale. Într-adevăr că trebuie urgent 3 transferuri'' ,,Încă vă mai enervați în amicale.'', au scris suporterii Rapidului, potrivit Digisport.

De asemenea, tot astăzi, Chindia Târgoviște a jucat un meci amical, cu Corum FK, terminat cu o victorie, scor 2-0.

Tot astăzi, UTA Arad a fost umilită în amicalul cu belgienii de la Charleroi. 1-4 a fost scorul final dintre cele două formații.

Citește și N-a mai jucat nimeni! Toate amicalele echipelor românești de astăzi, anulate

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News