Echipa de fotbal Rapid a ajuns la un acord pentru împrumutul portarului Bogdan Ungureanu pentru sezonul 2025-2026 la formația de Liga a II-a Sepsi OSK, a anunțat, miercuri, gruparea bucureșteană, pe site-ul oficial.
Ungureanu a bifat 6 meciuri oficiale în tricoul Rapidului
'După ce în luna ianuarie a acestui an a fost împrumutat la Corvinul Hunedoara, acolo unde a apărat poarta hunedorenilor în 7 partide (4 fără gol primit), tânărul nostru portar își va continua evoluția la Sfântu Gheorghe, formație retrogradată în Liga a 2-a la finalul sezonului trecut. Mult succes, Bogdan!', precizează sursa citată.
'Îmi doresc să profit din plin de această experiență la Sepsi, să cresc și să mă întorc și mai puternic. Le voi ține pumnii băieților și sper din tot sufletul ca Rapid să-și îndeplinească obiectivele în acest sezon!', a declarat Bogdan Ungureanu.
Convocat constant la acțiunile echipelor naționale de juniori, Bogdan Ungureanu, în vârstă de 18 ani, a făcut parte din lotul lărgit al României U19 la Campionatul European găzduit în această vară de România.
Ungureanu a bifat 6 meciuri oficiale în tricoul Rapidului, debutând în la victoria cu 5-1 în fața FCSB, pe 27 mai 2023.
În luna octombrie a anului trecut, Ungureanu și-a prelungit contractul cu Rapid până în vara anului 2028.