Echipa de fotbal Rapid l-a transferat pe fundașul Robert Sălceanu, de la Petrolul Ploiești, a anunțat, joi, pagina de Facebook a formației giuleștene.
Petrolul s-a mai despărțit în această iarnă de 5 jucători
'Robert Sălceanu este fotbalistul Rapidului! Fundașul stânga în vârstă de 22 de ani vine de la Petrolul Ploiești și a semnat un contract valabil pe 3 ani și jumătate cu Rapid. Bun venit în Giulești și mult succes în tricoul vișiniu!', au transmis reprezentanții Rapidului.
Sălceanu a afirmat că transferul la Rapid este cel mai frumos cadou de ziua sa.
'Este un vis ca la doar două zile de la ziua mea să semnez cu Rapidul. E cel mai frumos cadou. Abia aștept să joc în Giulești în fața rapidiștilor', a spus Robert Sălceanu după semnarea contractului.
Robert Sălceanu a mai jucat în cariera sa la echipele Dunărea Călărași, Gloria Buzău și Farul Constanța.
Sălceanu reprezintă al doilea transfer al echipei Rapid în această iarnă, după atacantul Daniel Paraschiv, împrumutat de la Real Oviedo.
Petrolul s-a despărțit în această iarnă de șase jucători, Valentin Țicu (Dinamo București), Cătălin Tolea (împrumutat la FC Voluntari), Iustin Răducan, Robert Sălceanu (Rapid), Denis Radu și Jerome Onguene (ambii împrumutați la Eyupspor).