Naționala României a remizat cu Irlanda de Nord (1-1) în primul meci amical în vederea pregătirii pentru EURO 2024.
Răzvan Marin a vorbit la finalul celor 90 de minute. Mijlocașul a precizat cum poate rămâne Edi Iordănescu în continuare pe banca primei reprezentative.
„Sunt niște chestii care nu depind de noi!”
„(n.r. Trebuie să îl convingeți pe selecționer să semneze prelungirea contractului. Cum o veți face?) Probabil, printr-un joc foarte bun și cu o victorie la Madrid. Dar astea sunt niște chestii care nu depind de noi, de jucători. Mister știe cel mai bine ce are de făcut. Sunt sigur că, dacă noi vom arăta ce putem arăta pe teren, cu siguranță va rămâne alături de noi.
(n.r.: Mai rămâne ieșirea din grupe la EURO un obiectiv pentru noi în acest moment?) De ce nu? Mai sunt, până la urmă, două luni din campionat. Eu am început să joc, Ianis va începe și el, probabil, ușor-ușor să joace. Radu profită și el de accidentarea celuilalt fundaș central. Cu siguranță, nu este la fel de ușor dacă nu ai meciuri în picioare. Contează foarte mult să ai ritm. Cu siguranță că băieții se pregătesc ca să ajungă într-o formă foarte bună la EURO.
Din păcate, nu am reușit să câștigăm. Ne-am dorit să luăm toate cele 3 puncte, chiar dacă era doar un meci amical.
Cred că băieții au dat 100% până în ultimul minut. Din păcate, nu am reușit în această seară să câștigăm, dar știm foarte bine ce avem de făcut, ce trebuie să îmbunătățim pentru EURO, așa că mergem la Madrid să scoatem un rezultat pozitiv și acolo.”, a spus Răzvan Marin, citat de AS.ro.