Fotbal Intern· 2 min citire

Reacția lui Alexandru Băluță după furia fanilor olteni: „Îmi pare rău că s-a ajuns aici, cu amenințări și cu mesaje urâte!”

Alexandru Băluță

Alexandru Băluță

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 13 iun. 2023, 11:20

Alexandru Băluță este așteptat să semneze cu FCSB în scurt timp. Mijlocașul român a fost criticat de fanii celor de la CSU Craiova, fosta sa echipă.

Jucătorul a reacționat. Iată ce a transmis după ce a ales formația bucureșteană în detrimentul echipei din Bănie.

„Îmi pare rău că s-a ajuns aici, cu amenințări și cu mesaje urâte!”

„Am primit mesaje urâte, am primit multe amenințări. Mă așteptam la lucrul acesta pentru că așa e lumea la noi în Oltenia. La cât am dat pentru această echipă era normal să se comporte așa, dar eu nu o să judec pe nimeni. Pentru mine, iubirea pentru ei va fi la fel. Mă leagă amintiri frumoase și vor rămâne în suflet acele amintiri.

Îmi pare rău că s-a ajuns aici, cu amenințări și cu mesaje urâte. Nu se schimbă nimic pentru mine, ei sunt suporterii Universității și așa vor rămâne”, a spus Alexandru Băluță,  pentru AS.ro.

„Gândul meu a fost să revin acasă, doar că lucrurile n-au mers într-o direcție favorabilă!”

„Sunt bine, în vacanță. Discuții au fost multe. În primul rând, prima mea opțiune a fost să revin acasă. Am și eu o familie. Am cântărit bine ce am avut până acum, și mă refer la Craiova și la Steaua (n.r. – FCSB).

Gândul meu a fost să revin acasă, doar că lucrurile n-au mers într-o direcție favorabilă. Am ales să fiu deschis și cu cei de la FCSB, să-i ascult și pe ei. Oamenii au fost profesioniști. Am așteptat mai mult timp pentru ca cei de la Craiova să vină cu ceva concret.

Sunt dezamăgit pentru că știu ce am dat pentru echipa asta și pentru oraș. Știu ce caracter sunt. Am sperat să găsim o soluție, mai ales că am venit liber de contract. Nu este adevărat ce se vehiculează în presă. E neașteptat să decurgă totul așa. Supărat nu sunt, am drumul meu și sunt sigur că voi reuși”, a mai spus Băluță, pentru sursa citată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News