Selecționerul Edward Iordănescu le-a mulțumit antrenorilor care l-au precedat la echipa națională, după calificarea la Campionatul European din 2024.
“Mulțumesc Mirel!! Mulțumesc Cosmin!! La mijloc este și munca voastră!! Echipa națională a României vă salută!!”, a notat Iordănescu pe Facebook.
Mesajul postat de Edi Iordănescu a fost apreciat de Nicolae Dică, care la rândul său, i-a răspuns.
”(n.r. dacă a făcut bine că a dat mesajul Edi de mulțumire pentru foștii selecționeri) Da, eu consider că da. Știți foarte bine ca am debutat o parte din jucătorii care acum sunt importanți. Am încercat să facem o echipă bună, oameni din staff sunt în echipa acum care erau în staff ul lui Rădoi.
Eu consider că și noi am făcut ceva bun când am fost acolo. Eu mereu am fost pozitiv și să scot lucrurile pozitive, băieții au dovedit că au caracter”, a declarat Dică pentru Orange Sport.