Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, a comentat decizia lui Gigi Becali de a-l trece pe Octavian Popescu pe banca de rezerve. În locul său va juca Florinel Coman.
Dragomir a spus că Octavian Popescu este cel mai bun jucător al roș-albaștrilor.
De asemenea, fostul președinte al LPF susține că Becali îl va titulariza din nou pe fotbalist.
”N-are egal! Vorbeam cu fiul meu, care este om de presă, și îmi spunea 'băi, tată, toată lumea îl înjură pe Gigi Becali și toate rețelele de socializare sunt doar cu el'. Cu Octavian Popescu a făcut marketing, a aruncat plasele și prinde și peștii mari și peștii mici. N-a gândit-o!
Dacă a gândit-o, e genial! Ăsta dacă a gândit chestia asta, a făcut cel mai al dracu' marketing care există în fotbalul românesc. Cu Pintilii face cel mai al dracu' marketing! Dau scris că poate să se țină de cuvânt și să nu-l bage 30 de minute și după iar joacă numai cu el. E cel mai bun jucător de la Steaua, înseamnă că nu e sănătos la cap!”, a spus Dragomir, la Fanatik.