Reacția lui Edi Iordănescu după ce a fost reconfirmat drept selecționer al României: „Promit să pun în slujba echipei naționale toate cunoștințele mele!”
Edi Iordănescu, cel care a fost numit selecționer al României la începutul acestui an, a fost reconfirmat în această funcție. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv.
Chiar dacă campania din Nations League a fost una dezastruoasă, FRF a anunțat că Edi Iordănescu va fi selecționer până la finalul preliminariilor EURO 2024 (perioada martie - noiembrie 2023). Iată prima reacție oferită de tehnicianul român.
„Promit să pun în slujba echipei naționale toate cunoștințele mele și tot ce am eu mai bun ca să reușim să ne atingem obiectivul!”
„Încrederea care mi s-a oferit mă onorează și, la fel ca și până acum, promit să pun în slujba echipei naționale toate cunoștințele mele și tot ce am eu mai bun ca să reușim să ne atingem obiectivul. Am identificat cinci probleme pe care le avem și sper să le remediem sau să le diminuăm efectele.
Nu sunt cazuri izolate, e vorba de situația în care ne aflăm, un exemplu ar fi lipsa meciurilor internaționale ale jucătorilor români la echipele de club. Cred că am reușit să punem fundația la procesul de reconstrucție, cu jucători tineri, mulți proveniți de la Under 21, cu o mentalitate diferită, pe care ne-o dorim foarte mult, care să ne dea speranțe pentru o calificare la EURO.
Încercăm să construim în jurul elementelor bune și să le dezvoltăm. Pentru mine e o onoare și o mândrie să mă aflu în această poziție și sper să ne bucurăm cu toții la final și să facem fericiți românii”, a declarat Edi Iordănescu, conform celor de la FRF.ro.
De când a preluat echipa națională a României la începutul acestui an, Edi Iordănescu a înregistrat următoarele rezultate:
Amicale: 0-1 contra Greciei și 2-2 cu Israel
Nations League: 0-2 contra Muntenegrului, 0-1 contra Bosniei, 1-0 cu Finlanda, 0-3 cu Muntenegru, 1-1 contra Finlandei și 4-1 cu Finlanda.
Iată clasamentul final al grupei Nations League din care a făcut parte naționala României:
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News