Mirel Rădoi a fost propus la Universitatea Craiova, iar Gigi Becali a reacționat!
Patronul FCSB este de părere că selecționerul echipei naționale U21 a confirmat ca antrenor și o poate antrena pe Universitatea Craiova. Becali a mai dezvăluit că Rădoi nu ține legătura cu el, iar omul de afaceri nu înțelege care este motivul.
''E posibil, Mirel Rădoi a confirmat deja, el are carte de vizită. L-a ajutat Dumnezeu, a calificat naționala, deja are CV. N-are rost să vorbim acum (n.r. - despre o revenire la FCSB), dacă el are acum ofertă de la Craiova, de ce să mai vorbim de lucrurile astea?
El nu mai este apropiat de mine, dar eu sunt apropiat de el toată viața. El stă departe de mine și nu e apropiat de mine, nu știu de ce. Și cu asta am spus tot.'' a declarat Gigi Becali pentru ProTV.
Mirel Rădoi a mai antrenat în Liga 1 pe FCSB în sezonul 2015-2016. Tehnicianul a stat pe banca formației din Capitală doar 29 de meciuri.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News