Comisia de Recurs a decis ca partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și U Craiova 1948, întreruptă din cauza scandărilor xenofobe, să fie rejucată.
Ilie Dumitrescu a vorbit despre noua hotărâre a Comisiei și a declarat că este ”definitivă și irevocabilă”. El a adăugat că ar fi ideal ca meciul să se joace pe teren, iar echipă câștigătoare să intre în play-off.
Dumitrescu a precizat că dacă ambele cluburi ar fi căzut de acord, lucrurile se puteau rezolva mai ușor.
”Este o decizie definitivă și irevocabilă. Cu siguranță, în plan fotbalistic, soluția ideală este ca meciul să se desfășoare pe teren, iar echipa mai bună să intre în play-off, cu aspirații către cupele europene.
Dacă aș fi fost în conducerea lui Sepsi, aș fi spus să se joace meciul pe teren. Se poate rezolva mai ușor dacă există o întâmpinare din partea clubului care a fost avantajat la ’masa verde’ și un acord de principiu și din partea celor care au pierdut meciul.
Într-un proces în care se vine cu întâmpinare din ambele părți e mai simplu, se poate rezolva”, a spus Ilie Dumitrescu, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.