Ioan Andone a salutat mișcarea la nivel înalt făcută în birourile de la RIN.
Chiar dacă nu investitorii recomandați de el în urmă cu câteva luni au fost cei care au preluat clubul de la Ionuț Negoiță, fostul jucător și antrenor al câinilor speră că roș-albii vor face performanță în era Cortacero.
"Nu-i cunosc pe oameni. Nu știu cine sunt. E bine dacă vor investi, dacă vor urca nivelul ultimelor ani. Trebuie să fie în play-off și în cupele europene. O să-i vedem, eu nu-i cunosc. Cu toții ne dormi binele lui Dinamo, mai ales cei care am fost acolo", a fost reacția președintelui celor de la FC Voluntari pentru Antena Sport.
În luna mai, un fond de investiții din Spania, condus de Herminio Menendez a discutat prin itermediul lui Ioan Andone cumpărarea clubului din Ștefan cel Mare, dar mutarea nu s-a mai concretizat. Atunci s-a vorbit inclusiv despre faptul că actualul șef al ilfovenilor ar fi fost în organigrama gândită de iberici pentru a ocupa o funcție în cadrul clubului în cazul unei reușite a negocierilor.