Dinamo și ”U” Cluj au remizat, scor 0-0, în etapa a 23-a din SuperLiga.
Ioan Ovidiu Sabău, după meciul terminat la egalitate între Dinamo și U Cluj: "Vreau să felicit și pe Dinamo, echipa mea de suflet, pentru că joacă un fotbal bun"
Ioan Ovidiu Sabău a fost impresionat de jocul elevilor săi și a lăudat jocul prestat de ambele echipe.
"Sunt mulțumit. În primul rând, vreau să-i felicit pe jucători. În condițiile în care ne-am antrenat la Cluj pe sintetic, dacă am fi pierdut, cu siguranță s-ar fi găsit cineva să spună că mi-am pregătit discursul dinainte.
Jucătorii merită felicitări pentru că s-au adaptat foarte bine. Au fost momente, mai ales în repriza a doua, în care s-a văzut diferența dintre a te antrena pe iarbă și a te antrena pe sintetic. Chiar și așa, am avut posesia, ne-am creat ocazii și am arătat bine.
Dinamo este o echipă bine pregătită. Au fost două formații care, în această seară, pe cât au putut, și-au dorit să joace fotbal, chiar pe un gazon dificil. S-a văzut un joc dinamic, spectaculos pe alocuri, cu pase rapide, 1-2 atingeri și multă agresivitate.
Deși am controlat jocul și ne-am creat mai multe ocazii, au avut acel șut pe final, dintr-o fază fixă, și puteam pierde. Consider că rezultatul este unul echitabil.
Vreau să felicit și pe Dinamo, echipa mea de suflet, pentru că joacă un fotbal bun. Este o echipă bună și le urez mult succes în continuare.", a spus Ioan Ovidiu Sabău.