Fotbal Intern· 3 min citire

Reacția lui Marcel Pușcaș după hotărârea de rejucarea a meciului Sepsi - U Craiova 1948: ”Vom fi campioni”

Marcel Pușcaș

Marcel Pușcaș

Scris de Popescu Mihai Publicat: 10 mar. 2023, 09:25

Comisia de Recurs a hotărât, joi, rejucarea partidei dintre Sepsi și U Craiova 1948, din etapa a 23-a a Ligii 1, care a fost suspendată din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni.

Marcel Pușcaș, directorul general al clubului U Craiova 1948, își menține optimisul și susține că în maximum trei an, oltenii vor câștiga titlul în Liga 1.

De asemenea, el a subliniat că în Craiova, totul este ”intempestiv”, iar oltenii au nevoie de un viitor la fel de ”impresionant” precum trecutul.

”Într-o zi vom fi campioni! Era în luna ianuarie 2019. Era anul în care n-am promovat în liga a doua. Disputam promovarea cu Turris, echipa patronului Dragnea.

Eram în ianuarie, în cantonament în Antalya. Am adunat echipa la centrul terenului, înainte de antrenament, să le spun câteva vorbe. Printre ele au fost: ‘Măi băieți avem un retur infernal. Suntem la 7 puncte de primul loc. Nu va fi ușor!

Dacă nu vom trage toți la aceeași căruță, nu avem nicio șansă! Dar țineti minte ce vă spun: această echipă, cu noi sau fără noi (inclusiv cu mine), va ajunge în Liga 1′. Martori au rămas azi, Napoli și Mogoșanu. Respect, ambilor! Au trecut 4 ani.

Azi pot spune, din nou, că această echipă va fi campioana României! Cu noi sau fără noi! Mai am trei ani până la pensie. I-am zis unui singur om din club că aș vrea să mă văd încă o dată campion. Se numește Gabi Blondu.

Am fost de trei ori cu Steaua, dar Craiova este altceva. Este chinul provinciei ‘complexate’. Este provincia nealterată. Este provincia autocenzurată. Este provincia cu probleme și idealuri majore, dar cu bucurii minore. Totul este intempestiv.

Reacțiile sunt zbuciumate, de neînțeles deseori. Ele sunt prioritare logicii, uneori bunului simț.
Totul durează minute, poate o oră. Oltenii nu numără până la 10 ca să-ți răspundă. Ei răspund instant. Cum le vine.

Craiova este singurul oraș din România în care pozele ‘Echipei Maxima’ sunt încă pe toate tramvaiele. Opresc la roșu la Universitate și-i văd la stop pe prietenii Țicleanu și Beldeanu.

Mă leși? M-am săturat de ei. Au burți, sunt cărunți, sunt bunici. Peluza Sud, tribuna a-2-a, nu i-au văzut jucând. Au trecut 40 de ani. Tramvaiele au aceeași vârstă, poate mai mult. Timpul s-a oprit în loc în Craiova. E timpul ca acele să se miște.

Trecutul a fost mare, impresionant chiar. E cazul să nu se mai trăiască din amintiri. Când tramvaiele vor fi schimbate în Craiova, craiovenii vor avea parte de o nouă poză pe mijloacele de transport. Acea poză va fi cu FCU 1948. Termen de execuție: 3 ani. Nu vreau să-mi prelungesc pensionarea. Nu va fi cazul. Sper!”, a scris Marcel Pușcaș, pe Facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News