Formația Farul Constanța a remizat, joi seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa UTA Arad, într-o partidă restantă din etapa a cincea a Superligii
Pentru Farul a marcat Rivaldinho, în minutul 24, și Artean, în minutul 50.
Echipa antrenată de Mircea Rednic a punctat prin Micovschi în minutul 7 și Fabry în minutul 27.
La finalul meciului, Mircea Rednic a oferit mai multe declarații și s-a arătat mulțumit de rezultat.
”Sunt mulțumit, ținând cont de ocaziile gazdelor din repriza a doua. Nemulțumit, având în vedere că am fi putut să ne distanțăm în prima parte. Farul e o echipă care joacă, mai ales acasă, dar i-am surprins.
Păcat că n-am fost prezenți sau lucizi în fața porții, că mingea a venit în careu. Demarcările lui Cooper n-au fost ok. Dar, per total, mulțumit. Normal că mi-aș fi dorit să câștigăm. Sunt supărat că au marcat dintr-un corner jumate.
La golul secund, doi jucători au fost liberi, fară marcaj, și mă deranjează când luăm goluri din fază fixă.
Perioada asta sunt forțat să gestionez foarte bine, jucătorii care au venit au făcut-o cu un plus de calitate, dar din punct de vedere fizic nu sunt pregătiți complet”, a spus Rednic.