Fotbal Intern· 2 min citire

Reacția lui MM Stoica după tragerea cu Nordsjaelland: ”Nu înțeleg cum UEFA permite asta”

Mihai Stoica

Mihai Stoica

Scris de Popescu Mihai Publicat: 24 iul. 2023, 20:03

FCSB o va întâlni pe CSKA 1948 Sofia, din Bulgaria, iar dacă va trece de aceasta, ”roș-albaștrii” vor da piept în turul următor cu FC Nordsjaelland, din Danemarca.

Mihai Stoica a vorbit despre noua provocare a clubului bucureștean. El este dezamăgit că meciul din Danemarca se va juca din nou pe un teren sintetic, problemă pe care echipa a întâlnit-o și în trecut, când a jucat în Norvegia, cu Viking, în play-off-ul Conference League.

”După schimbări, n-am fost bine în primele două meciuri. La tragerea la sorți de azi aveam patru variante accesbibile și una dificilă. S-a prins cea dificilă.

Nordsjaelland și-a permis să ia titularul lui Mainz. E clar ca e o echipă foarte bună. Ne-am fi dorit ca returul să fie acasă ca să jucăm pe Arena Națională și n-a fost.

Nu înțeleg cum UEFA permite echipelor din nord să joace pe sintetic, dar până atunci avem meci miercuri cu bulgarii.

Din cauza concediilor, e foarte greu să găsești un charter. Am găsit charter, dar plecarea e foarte devreme și întoarcerea foarte târzie.

Noi plecăm în seara asta, după care vineri plecăm la Galați cu autocarul. Joi, dacă am fi jucat în Bulgaria, temperaturile erau cu 10 grade sub cele de miercuri.

E o altă problemă că Nordsjaelland începe sezonul și va avea meciuri la săptămână, iar noi jucăm din trei în trei zile. Ideea e că e clar că vom face multe schimbpări, care vor fi permise. O să jucăm în cupele europene cu e chipă.

Djokovic e suspendat în primul meci, că a luat roșu la meciul cu Young Boys, când juca la CFR. Djokovic nu joacă meciul de mâine, dar va fi la Galați.

Djokovic a luat atunci roșu că i-a spus arbitrului ești zero și cine știe ce a scris arbitrul. E suspendat pentru meciul cu ȚSKA. Joacă la Galați.

Suntem favoriți cu bulgarii, iar dacă mergem mai departe nu vom fi favoriți la meciul cu Nordsjaelland, dar asta poate ne ajută. Parcă ar fi fost mai bine să jucăm la Trnava la doi pași, dar nu mai contează”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News