La revenirea în Gruia, Dan Petrescu a reușit doar o remiză cu Gaz Metan, scor 0-0, iar antrenorul a vorbit deschis despre obiectivele clujenilor, la finalul amicalului de duminică.
"Acum e presiunea mai mare decât în sezonul trecut pentru că iau echipa de pe primul loc și trebuie să câștig campionatul. Obiectivul e câștigarea campionatului și calificarea în grupele europene", a spus Petrescu.
Echipa folosită de Petrescu:
Fostul mare jucător al României a vorbit și despre înfrângerea tricolorilor din Suedia, scor 1-2: "Nu trebuie să facem o dramă, e doar primul meci. Și naționalei, ca și nouă, ne lipsește Țucudean".
Sâmbătă, 30 martie, Dan Petrescu va bifa primul meci oficial în acest sezon la CFR Cluj, în meciul din play-off cu Astra Giurgiu.
Formația din Gruia se află pe primul loc în clasamentul Ligii 1. Ardelenii au un avans de 4 puncte față de locul secund ocupat de Universitatea Craiova și 5 față de FCSB.