Anul 2018 se va termina curând, iar concluziile vor fi trase la Gala Fotbalului Românesc în care se vor premia cei mai buni jucători și se va alege antrenorul anului. Listele au fost făcute, iar cei mai buni vor pleca acasă cu mult râvnitele premii.
George Țucudean, 27 de ani, s-a arătat vizibil afectat de faptul că nu e nominalizat la premiul pentru ''Jucătorul Anului'' și a avut o reacție prin care și-a arătat nemulțumirea:
"Eu! Trebuie să câștig Campionatul Mondial ca să mă pună? Am câștigat campionatul, titlul de golgheter, Supercupa și nici măcar nu m-au pus la posibilii câștigători!" a răspuns internaționalul român la conferința de presă în cadrul căreia a fost întrebat cine ar trebui să câștige trofeul.
Pe lista pentru fotbalistul anului se află Ciprian Tătărușanu, George Pușcaș și Răzvan Marin. Atacantul Campioanei României se află totuși pe lista pentru cel mai bun atacant al anului, alături de Pușcaș și Mitriță, după ce sezonul trecut a marcat de 15 ori în Liga 1, atât pentru Viitorul cât și pentru CFR Cluj.
2.5 milioane de euro este cota de piață a internaționalului român, potrivit transfermarkt.com. A marcat 11 goluri în acest sezon printre care 8 în campionat, 1 gol în Cupa României și 2 în play-off-ul Europa League.