Fotbal Intern· 1 min citire

Reacția primarului din Sfântu Gheorghe la decizia în cazul Sepsi: ”E scandalos, iresponsabil, inacceptabil. Vom face apel al UEFA”

Sepsi OSK

Sepsi OSK

Scris de Popescu Mihai Publicat: 9 mar. 2023, 21:00

Antal Arpad, primarul orașului Sfântu Gheorghe, a avut o reacție acidă după ce Comisia de Recurs a decis rejucarea meciului Sepsi - FC U Craiova.

Comisia de Disciplină a decis inițial ca Sepsi să câștige la masa verde din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor lui FC U Craiova. Comisia a schimbat decizia, joi, astfel, meciul se va rejuca, cel mai probabil, joi, pe 16 martie, după ultima etapă din play-off.

Arpad a spus că decizia este ”scandaloasă, iresponsabilă și inacceptabilă”. Așadar, primarul a mai precizat că Sepsi va sesiza UEFA.

"Vom sesiza forurile competente ale UEFA!

Suntem profund indignați de faptul că Federația Română de Fotbal continuă să nu ia măsuri împotriva xenofobiei, ba dimpotrivă prin această decizie încurajează manifestările xenofobe pe stadioanele din România.

Pentru noi, acest lucru este inacceptabil și nu îl vom permite. Vom face apel la UEFA pe această temă, pentru că este o decizie scandaloasă, iresponsabilă și inacceptabilă!", a scris Antal Arpad, pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News