Fotbal Intern· 3 min citire

Reacția rapidiștilor după dorința lui Gigi Becali ca FCSB să joace în Giulești: „Vom fi în galeria CFR-ului”

suporteri Rapid

suporteri Rapid

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 mai 2022, 14:41

Patronul FCSB, Gigi Becali, caută soluții în ceea ce privește stadionul pe care se va meciul cu CFR Cluj din etapa a 10-a a play-off-ului, ultima. El se gândește ca întâlnirea să se joace în Giulești. Reacția suporterilor Rapidului a venit imediat.

Liderul suporterilor Rapidului nu vrea ca FCSB – CFR Cluj să se joace în Giulești

Gheorghe Răducanu, zis 'Gigi Corsicanu', unul dintre liderii fanilor Rapidului, a avut o reacție clară legată de acest subiect. „Nici măcar nu e normal să se ajungă la o astfel de discuție.

Mi se pare total aiurea ca niște lideri politici, cu putere de decizie, să nu aibă atâta diplomație încât să rezolve o astfel de situație.

Am trăit să o aud și p-asta, să se facă apel la suporteri să fie ei diplomați, dar, altfel, pe unde îi prind îi amendează, îi pedepsesc, închid porțile stadioanelor.

D-aia au ajuns în funcții publice acei oameni, să găsească cea mai bună cale pentru ca poporul, suporterul, să fie mulțumit. Nu vreau să fim noi băgați în jocurile lor politice.

Dacă mă întebați pe mine, eu nu aș vrea să se joace pe Stadionul Rapid pentru că nu ar fi bine. Și nici sigur”, a declarat Gheorghe Răducanu, conform digisport.ro.

Rapidiștii vor face galerie celor de la CFR Cluj, dacă meciul cu FCSB se va juca în Giulești

Georghe Răducanu a luat, totuși, în calcul, că meciul dintre FCSB și CFR să se joace în Giulești.

„Scandările cu Steaua sau FCSB mi se par mai normale în Ghencea decât în Giulești. Iar echipa lui Gigi Becali chiar ar trebui să aibă acest drept dată fiind istoria stelistă.

Acolo nu este vorba despre o echipă privată și de stadionul său, așa cum, e adevărat, nu e vorba nici despre Stadionul Rapid.

Totuși, dacă se va decide să se joace la noi, atunci rapidiștii vor fi în galeria CFR-ului”, a mai declarat unul dintre liderii suporterilor din Grant.

FCSB nu are unde să joace în București meciul cu CFR Cluj

FCSB întâlnește CFR Cluj, pe teren propriu, în etapa a 10-a a play-off-ului Ligii 1. Este meciul care s-ar putea juca cu titul pe masă, în condițiile în care, în prezent, diferența dintre cele două formații este de 2 puncte, avantajată fiind gruparea ardeleană.

Echipa roș-albastră nu poate juca pe Arena Națională, care este închiriată de organizatorul unui eveniment muzical. Pe Arcul de Triumf nu se poate, deoarece FR de Rugby, care administrează baza, o dă spre folosință doar evenimentelor care au caracter național.

Cum FCSB continuă să aibă „interzis” în Ghencea, sunt șanse foarte mari ca meciul să se joace la Buzău. Însă patronul Gigi Becali a mai găsit o soluție.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News