Ricardo Grigore (21 de ani) a vorbit despre ultimele nouătăți de la Dinamo. Fundașul le-a mulțumit suporterilor din "Program DDB" care au anunțat că le-au virat jucătorilor câte un salariu.
"Deocamdată nu am primit niciun salariu, cred că mâine vor intra banii și aștept dacă cei din peluză au declarat asta și au spus, cred că se va întâmpla acest lucru pentru că de fiecare dată când au promis un lucru, s-au ținut de promisiune și nu ne-au dezamăgit.
Pentru noi înseamnă mult pentru că sunt niște bani foarte importanți pentru noi. Dar acest lucru nu trebuie să-l facă suporterii pentru că ei n-au nicio vină în situația în care ne aflăm noi să se lupte să găsească sponsori să țină echipa. Aceste lucruri vin de la conducerea spaniolă și ei trebuiau să rezolve aceste probleme, să nu ajungem în situația în care suntem acum. Ne bucurăm că încearcă aceste lucruri și sper din tot sufletul să se rezolve aceste probleme", a declarat Ricardo Grigore, la Telekom.
Fundașul a dezvăluit și când a primit ultima dată un salariu de la conducerea clubului Dinamo.
"În septembrie cred. Am mai luat niște prime de la suporteri. Dacă situația va degenera și jucătorii vor pleca, nu știu ce se va întâmpla și unde vom ajunge. Ne va fi foarte greu să rezistăm în Liga 1, dacă mai mulți jucători vor pleca", a mai spus Ricardo Grigore pentru sursa citată.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt, Ricardo Grigore este cotat pe piața transferurilor la 450.000 de euro.
Iată, mai jos, lotul lui Dinamo prezent la reunire:
Portari: Mejias Osorio, Mihai Eșanu, Aleksander Mitrovic
Fundași: Andrei Radu, Marco Ehmann, Ricardo Grigore, Florin Bejan
Mijlocași: Alexandru Răută, Paul Anton, Ionuț Șerban, Valentin Borcea, Geani Crețu, Ahmed Bani, Janusz Gol, Vlad Achim
Atacanți: Magaye Gueye, Adam Nemec, Cătălin Măgureanu, Robert Moldoveanu