Gheorghe Hagi anunță că va reveni în antrenorat în perioada următoare. După ce a renunțat la banca Viitorului în vară, ,,Regele'' nu vrea să mai stea mult pe tușă.
Hagi spune că nu va mai sta mult pe margine și în curând o să facă din nou ceea ce îi place, să antreneze o echipă de fotbal.
,,Stați liniștiți că n-o să stau mult timp, nu sunt dispus să stau mult timp, o să mă întorc, acolo, în iarbă, și o să fac ce îmi place, pe iarbă, să conduc o echipă.'', a spus Hagi pentru Antena Sport.
Gică Hagi mai spune că e posibil să preia o echipă cu un proiect serios și să o ducă cât mai sus. Acesta vrea să revină în antrenorat și să facă performanță acolo unde va merge.
,,Orice e posibil, un proiect mare, o echipă mare. Eu trebuie să câștig, eu nu pot să fiu al doilea. Sunt și al doilea, și al treilea, dar nu îmi place. Locul 1, așa am fost eu învățat'', a mai spus ,,Regele''.
O să-l rog pe Hagi să candideze la conducerea FRF. Totuși, ar fi păcat să-l ținem în birou. Dacă s-ar vota la alegerile FRF ca la parlamentare, am ieși la pas. Eu mă aștept să cadă și această limită de trei mandate și să fie pe viață.” a declarat Gică Popescu la Realitatea Sportivă.