Regretul lui Gabriel Torje după o carieră de 18 ani: „Nu îți întinde nimeni o mână de ajutor dacă ai nevoie”

Gabriel Torje
Mijlocașul român Gabriel Torje a început fotbalul profesionist în 2005, la Poli Timișoara, iar de atunci a trecut pe la 15 echipe.
„Nu este prima oară când discut cu cei de la Chiajna”, dezvăluie Gabriel Torje
Cel mai mult a stat la Udinese, dar a bifat doar 21 de meciuri în 5 sezoane, marcând de 2 ori. Pentru Dinamo a jucat 138 de partide în trei momente diferite. Pe 19 septembrie a ales să revină în România, dar nu în Superligă, ci la Concordia Chiajna, din Liga 2.
„Nu este prima oară când discut cu cei de la Chiajna și, în special, cu domnul Cristi Tănase (n.r. – președintele clubului), dânsul m-a contactat. Și Gabi Tamaș, au fost și alți jucători care sunt în vestiar și avem o relație bună, am fost colegi la națională sau la alte echipe de club.
Chiajna este o echipă care se bate la promovare, cu jucători și cu un lot care merită să promoveze, mai rămâne să demonstrăm și în teren și să prestăm un fotbal care să ne și arate valoarea la care suntem cotați”, a dezvăluit el.
„Suntem mai mulți jucători care am plecat de la Farul fiind campioni anul trecut, eu am făcut-o în iarnă. Am medalia, am tricoul de campion, le-am primit pe toate, le mulțumesc celor de acolo.
Am prins doar jumătate de sezon, apoi a fost vorba de o neînțelegere cu clubul din Turcia. Cei de acolo și-au dorit altceva când au schimbat conducerea și antrenorul, iar eu am ales, decât să mă duc la o echipă la care nu mă simțeam confortabil, am spus să vin aici, acasă, aproape de familie”, a mai precizat Torje, într-un interviu pentru Prosport.
„Nu îți întinde nimeni o mână de ajutor dacă ai nevoie”, este regretul lui Gabriel Torje
Jucătorul știer motivul pentru care nu și-a găsit echipă în prima divizie. „Nu am vorbit cu nimeni și cred că ar fi fost greu să mă fi dus undeva în Superliga, să fi acceptat undeva.
Mi-am dorit să rămân acasă, în București și, în plus, care erau posibilitățile să mă duc... la ce echipă? De foarte multe ori, foști colegi, actuali antrenori, foști adversari nu îți întind o mână de ajutor dacă ai nevoie.
M-am conformat cu faptul că fiecare își vede interesul și al unora era să aducă, să promoveze, poate, jucători mai tineri care să poată fi vânduți mai departe. Și aici nu mă refer, în mod special, la Dinamo, să nu credeți asta, vorbesc în general.
E clar că atunci când devii antrenor, chiar dacă ai fost coleg cu cineva, totul se schimbă de partea cealaltă a biroului, încerci să-ți formezi propriile metode de antrenament, de selecție, de a te baza pe anumiți jucători”, spune Torje.
Gabriel Tamaș este cel care l-a impulsionat pe Gabriel Torje să joace la Concordia Chiajna
Mijlocașul susține că nu are regrete legate de carieră. „Ce m-a tras puțin înapoi – și de acolo am pierdut și echipa națională – a fost când am ales să plec în Rusia (n.r. – la Terek Groznîi).
Am gândit-o diferit, am zis că mă duc, joc bine și ajung la una dintre echipele mari ale Rusiei. A fost o decizie din anumite considerente, probleme pe care o să le țin tot timpul pentru mine, le știu foarte bine și nu vreau să vorbesc despre ele, au trecut și aia e.
Gabi Tamaș are 40 de ani, dacă mă țin ca el, mai joc cinci ani și jumătate, șase. Discuția era deja să vin la Chiajna, eram într-un punct în care mă gândeam foarte mult la ceea ce am de făcut, dacă mai are rost să continui, să mă apuc de antrenorat, de școală, de practică.
El m-a sunat și mi-a zis: 'bă, tu ești tâmpit, vino-ncoa’!'. Exact așa mi-a spus! 'Eu am 40 de ani și joc, gândește-te. Te antrenezi, joacă, simte-te bine, încă poți!'. Asta a fost toată discuția cu el”, a mai precizat jucătorul.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























