Fotbal Intern· 2 min citire

Regretul lui Mircea Rednic după UTA - Petrolul 3-1: „A fost un moment mai delicat”

Mircea Rednic

Mircea Rednic

Scris de Ion Gabriel Publicat: 4 oct. 2024, 21:19

UTA Arad a învins-o, scor 3-1, pe Petrolul, într-un meci din etapa a 12-a a SuperLigii.

„Campionatul este echilibrat”, recunoaște Rednic

După meci, Mircea Rednic și-a lăudat jucătorii și a transmis că obiectivul său pentru acest sezon, calificarea în play-off, poate fi realizat.

”Am zis că echipa o să joace după perioada de pregătire, problema e că lumea la Arad nu are răbdare. Am încredere în jucători, pot mai mult. Astăzi a fost o victorie muncită, jucătorii au dat dovadă de caracter, au fost prezenți, au muncit foarte mult.

A fost un moment mai delicat, galeria nu a venit la meci. O să vină la meciurile următoare, noi avem nevoie de toată lumea. Eu nu vreau să dezbin aici, eu am venit să-mi fac meseria. N-am niciun interes. Eu respect dacă tu mă respecți.

Trebuie să avem continuitate în joc și în rezultate, așa menținem atmosfera din echipă, așa atragem suporteri și sponsori.

În ultimele două jocuri, chiar am arătat ca o echipă. Îmi dă încredere, eu aveam încredere în băieții mei. Unii mi-au jignit jucătorii, de asta am avut reacția pe care am avut-o. Ăsta e obiectivul nostru (n.r. accederea în play-off) și sunt șanse. Campionatul este echilibrat”, a declarat Mircea Rednic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News