Echipa Oțelul a încheiat la egalitate, pe teren propriu, 0-0, cu Farul, în ultimul meci al etapei a doua din Superligă.
Oțelul are 4 puncte și este pe locul 6
La Galați, gazdele au avut prima ocazie, în minutul 6, când Jonathan Cisse a reluat cu o lovitură de cap la cornerul lui Cisotti, însă mingea s-a dus direct în brațele lui Buzbuchi. Constănțenii au replicat cu ocazia lui Rivaldinho, din minutul 20, apoi Grameni a șutat de la marginea careului, în minutul 29, însă portarul Iustin Popescu a respins și la pauză s-a intrat cu 0-0.
În minutul 58 Narek Grigoryan a înscris pentru Farul, însă balonul ieșise în afara terenului, și golul a fost anulat. După numai un minut, același Grigoryan a trimis în bara transversală. Constănțenii au mai avut o bară în minutul 72, prin Dan Sîrbu, iar Radaslavescu a ratat în minutul 77 și meciul s-a încheiat 0-0.
Oțelul are 4 puncte și este pe locul 6, în timp ce Farul rămâne singura echipă din Superligă care nu a marcat în două etape. Constănțenii sunt pe locul 12, cu un singur punct.