Academica Clinceni a anunțat că un jucător din cadrul echipei a fost depistat cu COVID-19.
Revelația Ligii 1 are trei victorii consecutive și a ajuns pe loc de play-off.
Astăzi, formația lui Ilie Poenaru a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că un jucător a fost depistat pozitiv cu coronvairus.
"Academica Clinceni anunță că un component al lotului a fost depistat pozitiv în urma unui test pentru Covid-19. Au fost luate toate măsurile impuse de autorități pentru evitarea răspândirii virusului" a precizat clubul ilfovean, pe Facebook.
În ultima etapă, ilfovenii s-au impus la Giurgiu contra celor de la Astra, scor 2-0.