Naționala României nu a strălucit la primele două meciuri amicale cu Edi Iordănescu pe bancă. „Tricolorii” au înregistrat un eșec (0-1 cu Grecia) și o remiză (2-2 cu Israel). Un fost internațional român este pregătit să revină și să ajute echipa.
Concret, Ciprian Tătărușanu, portarul român de la AC Milan, ar putea reveni la naționala României. Acesta s-a retras inițial în noiembrie 2020.
„Ne poate întinde o mână de ajutor!”
Leo Toader, responsabil de pregătirea portarilor primei reprezentative a României, a vorbit despre Ciprian Tătărușanu și o posibilă revenire a sa la naționala de seniori.
Cum a spus și Edi, el a fost în Italia, a trecut pe la toți jucătorii. A trecut și pe la Tătărușanu, are ce informații să îi dea. Tătărușanu poate fi oricând un bun sfătuitor. Nu știu, poate fi oricând și la echipa națională pe viitor. Să fie ceva în staff, nu știu. E un tip atât de echilibrat și profesionist și poate fi orice.
Când s-a retras ne-a surprins. A fost un șoc bineînțeles. A anunțat după meci. E un tip, când spune ceva, degeaba, nu îl mai întorci. E un tip de cuvânt. Așa a simțit, am respectat decizia lui.
A avut o discuție cu Edi, că a declarat și Edi treaba asta, și a spus că în caz excepțional, când nu mai exista nicio soluție, atunci ne poate întinde o mână de ajutor”, a declarat Leo Toader pentru Playsport.
Ciprian Tătărușanu evoluează în prezent în Italia, la AC Milan. Acesta este rezervă, dar este utilizat când Maignan are probleme.
La națională, Tătărușanu a bifat 73 de selecții.