Atacanții Rivaldinho și Nicolae Carnat au semnat contracte valabile pentru următorii trei ani cu Farul Constanța.
Rivaldinho revine după 2 ani și 9 luni la echipa manageriată de Gheorghe Hagi
Ambii au mai evoluat în trecut pentru clubul de la malul mării. Rivaldinho (28 ani) a jucat la FC Viitorul în perioada ianuarie 2019 – august 2020, marcând 15 goluri în 43 de meciuri.
Între timp el a mai evoluat la KS Cracovia (Polonia) și Universitatea Craiova, cu care și-a reziliat contractul pe 3 mai.
Fiul fostului mare fotbalist brazilian Rivaldo a jucat în acest sezon 23 de partide pentru echipa din Bănie, marcând un gol.
Carnat este un produs al Academiei Hagi, dar nu a apucat să joace la prima echipă. A mai trecut pe la Wolverhampton, Esbjerg, Dunărea Călărași, Sepsi, CFR Cluj, Rapid și CS Mioveni. Pentru ultima a marcat un gol în cele 26 de partide jucate în acest sezon.